Prietena mea

Când totul e trist,
Când lacrimi se scurg,
Când nu mai rezist
Şi-mi vine să fug
Când soarta mă strigă
Şi nu vreau s-aud
Când tremur de frică,
Când aripi s-au frânt
Când sunt numai eu
Şi-n juru-mi pustiu…
Când păşesc cu greu
Spre zâmbetul târziu
Când se face noapte
Şi mă cheamă-n zare
Din umbre departe
O stea călătoare..
Când mă impinge viaţa
Spre un drum pustiu
Şi găsesc speranţa…
Dar mult prea târziu

Când mi-e frig, mi-e teamă
Şi nu pot să zbor

Când un vis mă-ndeamnă


Să fiu călător


Când un foc mă arde

Dar, nu pot să chem

Căci mult prea departe

E un suflet stingher

Când e greu cuvântul

Ce l-am risipit

Şi-mi adie vântul

Clipe ce-am trăit

Când mă-ngrop în vise

Ce nu se-mplinesc

Când mă-ntreb adesea

Cui să-i mai vorbesc..

Când mă-ndeamnă totul



Să iert şi să uit

Când iarăşi uit rostul

Meu, pe-acest pământ

Când în vârf de munte

N-am pe cin’să chem

Nimeni nu m-aude

Şi de tot mă tem…

În aceste clipe

La rău şi la bine



Scumpa mea prietena…

Îmi e dor de tine…