Cât de prezent eşti în viaţa ta?

„Dacă viaţa e o cursă, unde se termină şi cu cine concurăm?”

Am ajuns să trăim cu mii de kilometri pe oră, pierzând astfel bucuria călătoriei. Ne-am făcut din adrenalină un substitut al fericirii. Trăim la extrem cu suferinţa, căutăm senzaţii extreme prin ceea ce consumăm, practicăm sporturi extreme, timpul pare că s-a accelerat vrem ca totul sa se întâmple repede, mai repede, cât mai repede. Si toate astea până când?

Nu voi face o critică a modului în care trăim, mai mult sau mai puţin impus de societate şi de alţi factori, vreau doar să-ţi amintesc că viaţa se întâmplă aici şi acum, nu în alte părţi prin care călătorim cu mintea.

 Până la urmă orice om caută să fie fericit…motiv pentru care caută să experimenteze senzaţii tari, dar de ce oare?

Pentru că doar atunci, prin acele senzaţii cauzate de aceşti „înlocuitori” se află în prezent şi în sfârşit simte că trăieşte!

Dar oare e nevoie să apelăm la aşa ceva pentru a simţi că trăim? E la fel de absurd precum a căuta fericirea, pentru că a fi fericit face parte din natura umană. E ca şi cum te-ai strădui să fii autentic prin altcineva…e imposibil, nu te poţi forţa să fii original, pur şi simplu eşti sau nu eşti.

Foloseşte-ţi simţurile la capacitatea lor maximă: dacă mănânci ceva gustos, atunci savurează intens acel gust, nu te gândi la altceva, nu vorbi in timp ce mănânci.

E ca şi cum ai trăi un minut dintr-un film în reluare, dar atât de intens încât minutul nu mai e un minut, ci o eternitate, iar timpul dispare. Aşa că, fie că te grăbeşti şi pierzi bucuria de a conduce, fie că savurezi viaţa ca pe un ceremonial sacru, ne întâlnim cu toţii la acelaşi semafor, dar nu la fel de împliniţi!